Thailanda 2002: Prima noapte (5)
Citeşte a patra parte din serialul Thailanda 2002 aici.
Peter avea două fete: Tik, în vârstă de 24 de ani, profesoară de limba engleză la Şcoala Wattanusas din localitate şi o fetiţă mai mică, elevă în ciclul primar. Tik a pregătit cina. Masa la care urma să mâncăm era foarte joasă, trebuind să şedem pe nişte perne, cu picioarele încrucişate. Peter mi-a explicat că este o masă în stil japonez.
Bineînţeles că ştiam acest lucru, fiind autorul unei cărţi bilingve despre Japonia, intitulată „Spiritul Japoniei medievale – The Spirit of Mediaeval Japan”, carte ce a fost lansată în 16 decembrie 1999, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi “Zilei Naţionale a Japoniei”, eveniment organizat de Fundaţia “Nipponica”, Cenaclul Literar “Vasile Cârlova”, Societatea Literară “Yasunari Kawabata” şi Societatea “Chanoyu-Nipponica”.
În timp ce mâncam orez cu legume şi carne în casa thailandezului, mi-am amintit de prezentarea cărţii mele făcută de preşedintele Fundaţiei “Nipponica“, regretatul Paul Diaconu, în faţa unui public numeros din care a făcut parte şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Japoniei de atunci în România, dl. Yoshiaki Koyama şi a ataşatului cultural d-na Mayo Nishiike. În timpul mesei am aruncat câte o privire la televizorul care făcea zgomot în spatele meu. Nu am putut să mănânc prea mult, dar în schimb am servit câteva banane înainte de a merge la culcare.
Prima noapte a fost dificilă. Pentru prima dată m-a cuprins panica. Eram singur, în casa unui thailandez pe care îl cunoşteam de mai puţin de 24 de ore. Treceam prin sentimente difuze. În cameră erau trei ventilatoare. Totuşi nu am reuşit să adorm din cauza căldurii. Între timp am pornit televizorul, însă eram prea obosit pentru a urmări ştirile. La un moment dat s-a pornit o furtună violentă. Am închis geamurile, care sunt diferite de cele din România, în sensul că seamănă foarte mult cu nişte obloane, cu singura diferenţă că sunt din sticlă. Zgomotul furtunii era infernal. Am încercat din nou să adorm. Aerul din cameră era înăbuşitor. A trebuit să redeschid geamurile şi uşa de la balcon. Ploaia a durat aproximativ o oră. Nu am realizat când am adormit.
Fratele meu împreună cu soţia la un templu chinezesc din Chonburi
Dimineaţa, pe 22 iulie, am fost trezit de lumina şi căldura soarelui care bătea în geamul meu. Mi-am adus aminte că fratele meu, Caius, mai mare decât mine cu doi ani, îşi sărbătorea ziua de naştere undeva prin Munţii Bucegi din România, împreună cu prietenii săi. Mi-am pregătit lecţia demonstrativă, apoi, cum nu aveam nimic altceva de făcut am ieşit în oraş. Tik s-a minunat cum de mă duceam la plimbare în mijlocul zilei, când soarele era atât de puternic! Mai târziu aveam să înţeleg frica lor faţă de razele soarelui. Totuşi, Peter m-a încurajat să mă duc la bazinul de înot sau în parc. Altundeva nu aveam unde să merg în micul orăşel.
Umblând fără nici un scop prin oraş, am găsit o Bancă unde am intrat pentru a schimba câţiva dolari în moneda thailandeză, baht. Pentru o sumă relativ mică am aşteptat aproape 20 de minute, trebuind să completez mai multe formulare în care să menţionez adresa din România şi adresa din Phanat Nikom, pe care bineînţeles că nu o ştiam!
Cu câţiva baht în buzunar mă simţeam parcă mai independent. Am pornit prin parc la plimbare şi am realizat ca lumea se uita la mine cu mirare. Copii îşi atenţionau părinţii, care la rândul lor întorceau privirile şi mă studiau. M-am simţit destul de ciudat, întrucât acest lucru se întâmpla la fiecare colţ de stradă.
În următoarele zile mi-am dat seama că orăşelul era atât de mic încât practic nu aveai altceva de făcut decât să mergi la bazinul de înot, să faci Tai Chi în parc, sau să mergi în piaţă la cumpărături. Piaţa de legume şi fructe a fost cel de-al doilea şoc cultural. Tarabele vindeau nenumărate feluri de fructe, plante, legume exotice, colorate şi apetisante. Cu toate acestea, le-am „savurat” doar din priviri, întrucât nu aveam curajul de a le gusta, nefiind încă acomodat cu clima şi regimul alimentar din Thailanda. În piaţă mai puteai găsi mâncăruri gata preparate, lucru pe care l-am observat ulterior că este o caracteristică a tuturor pieţelor thailandeze.
"Delicatese" thailandeze
Pe tarabele vânzătorilor, care nu păreau a fi oameni prea înstăriţi, se aflau la vânzare multe mărunţişuri. Denumită de localnici Talat Kao, piaţa este de fapt centrul vieţii din Phanat Nikom. Aici poţi cumpăra orice, de la articole de uz casnic până la îmbrăcăminte şi mâncare specifică zonei. În spatele acestei pieţi se afla o altă piaţă, unde găseai produse din bambus, coşuri şi geamantane de toate felurile şi mărimile.
Cu toate că oamenii păreau prietenoşi, am avut o oarecare reţinere faţă de intenţiile lor. Şi această intuiţie a mea s-a dovedit mai târziu a fi chiar adevărată. Astfel, am rămas mereu cu „garda” ridicată!
Fragmente din acest articol au fost publicate sub următoarele titluri şi în:
Jurnalul unui tânăr profesor arădean în Thailanda (II), în “Agenda zilei – Arad” (17 august 2006)
Jurnalul unui tânăr profesor arădean in Thailanda (II), în “Săptămâna românească” (19-25 octombrie 2006)
Jurnalul unui profesor arădean în Ţara Surâsului (II), în „Informaţia Aradului” (5 ianuarie 2008)
Citeşte următorul episod marţea viitoare!
[...] Citeşte episodul precedent din serialul Thailanda 2002 aici. [...]
[...] următorul episod marţea viitoare! Dacă ţi-a plăcut acest articol, te invit să te abonezi prin e-mail la [...]