Aikido ca mod de viaţă

Prima dată când am intrat într-un dojo – sală de antrenament – de aikido a fost cu mulţi ani în urmă. Dorinţa de a practica această artă marţială a fost influenţată de filmele pe care le văzusem cu actorul şi practicantul de aikido Steven Segal. Dar imediat ce am păşit pe tatami – saltea specifică artelor marţiale – mi-am dat seama că lumea imaginară a artelor marţiale din filmele de acţiune nu se poate compara cu realitate, uneori dură, de care te loveşti la antrenament.

Aikidoka din Bangkok

În prima lecţie de aikido nu sunt predate procedee spectaculoase care pot provoca moartea sau scoaterea adversarului din luptă, ci mişcări de bază, cu care practicantul se va întâlni la fiecare antrenament. Aceste mişcări de bază sunt diferite în funcţie de arta marţială practicată, în aikido fiind reprezentate de diferite modalităţi de căderi (ukemi). Multitudinea de căderi, de la simplu la complex, trebuiesc exersate de către un începător timp de aproximativ o lună sau două, după care acesta se alătură grupei de avansaţi, urmând de acum înainte să lucreze în stilul şi ritmul acestora.

Din multitudinea de arte marţiale, aikido a rămas, şi sunt sigur că va rămâne şi pe mai departe, o artă în adevăratul sens al cuvântului, care exclude competiţiile, aflate în total dezacord cu filosofia armoniei păcii pe care o propagă aikido. Treptat practicantul de aikido nu se va mai identifica numai cu persoana din dojo, ci involuntar va începe să aplice morala şi etica acestei arte marţiale şi în viaţa de zi cu zi. Astfel, un bun practicant de aikido este acela care trăieşte după principiile armoniei în aceeaşi măsură la şcoală, la serviciu, în familie, pe stradă şi în natură ca în sala de antrenament.

Publicat pentru prima dată în săptămânalul din Arad
„Realitatea” (An I, nr.7, 21-27 iulie 2001)

Tags: aikido, arte martiale, Steven Segal

This entry was posted on Saturday, August 15th, 2009 at 5:55 PM and is filed under Blog. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.