Qatar 2006: Mesaje contradictorii (10)
Alarma de la telefonul mobil, în care am păstrat sim card-ul din Thaialnda, dar pe care nu îl puteam folosi aici decât pentru a afişa contactele din memorie, m-a trezit la ora 6:15 dimineaţa. Totul era pregatiti din ziua precedentă, aşa că doar am pus în plase mâncărurile şi băuturile din frigider, iar la 7 şi 10 minute am fost coborât la parter cu toate bagajele. L-am aşteptat pe omul cu mustaţă până după ora şapte şi jumătate. Când a ajuns, la volanul unui micorbus, a părut puţin derutat, dar, în cele din urmă, m-a ajutat să încarc toate lucrurile în maşină. Şoferul mi-a vorbit în arabă, dar nu am înţeles decât cuvintele „Al Maha”, numele şcolii unde urma să predau.
Îmbarcaţi fiind, am crezut că am pornit spre noua mea garsonieră, după cum mă înţelesesem cu Khaled în urmă cu doar două zile. Între timp, şoferul l-a sunt pe telefonul mobil pe Khaled, dar acesta nu a răspuns imediat. (Să fi fost oare în pat?) În cele din urmă Khaled sună înapoi, îmi este înmânat telefonul şi sunt şocat să aflu că trebuie să merg direct la şcoală şi că nu mă mut în acea zi. Nu mi-a spus când mă voi muta, de altfel, nici măcar nu şi-a amintit să-mi fi spus, în urmă cu doar câteva zile, că mă voi muta. Aşa că, ne-am întors la apartamentul pe care tocmai îl părăsisem. După ce am dus toate bagajele sus, m-am schimbat repede şi am pornit spre şcolă.
Din cauza căldurii, şcolile nu impun profesorilor să poarte cravată, aşa că, pe perioada cât am stat în Qatar nu m-am chinuit (precum m-am chinuit în Thailanda) cu cravata la temperaturi de 40 de grade Celsius. Din locul de lângă şofer, am încercat să memorez drumul spre scoală, dar după prea multe curbe, după numeroase sensuri giratorii, care sunt pretutindeni în Doha, am renunţat. La un moment dat, peisajul a devenit identic cu cel pe care îl văzusem din maşina lui Khaled. Casele alb-bej de până la trei etaje, clădirile aflate în construcţie, nisipul (mult, mult nisip) de peste tot, fac din Qatar o ţară cu un peisaj nu foarte atractiv. Din când în când, am văzut şi câte un copac sau palmier în curtea sau în faţa vilelor, precum şi între benzile de pe şosea.
Pe microbus am făcut cunoştină cu şoferul, care m-a întreabat multe lucruri în arabă. În cele din urmă s-a prins că sunt în Doha de mai puţin de o săptămână şi că nu ştiam nici un cuvânt în arabă. Numele lui mi-a sunat ciudat, dar nici Mihnea nu este un nume cu care arabii sunt obisnuiţit. M-a învăţat câteva cuvinte în arabă, pe care le-am repet cu sârguinţă cu voce tare, dar pe care le-am uitat aproape instantaneu.
[...] următorul episod aici! Dacă ţi-a plăcut acest articol, te invit să te abonezi prin e-mail la “Jurnal de [...]